CINE MOARE de Pablo Neruda

Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe “i” în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile “responsabile”.

Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.

Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că “a fi viu” cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o trăim…

Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi…

DECALOGUL TACERII

1. Taci, daca nu ai de spus ceva valoros!
2. Taci, atunci cand ai vorbit destul!
3. Taci, pana cand iti vine randul sa vorbesti!
4. Taci, atunci cand esti provocat!
5. Taci, cand esti nervos si iritabil!
6. Taci, cand intri in biserica, pentru ca Dumnezeu sa-ti poata vorbi!
7. Taci, cand pleci de la biserica, pentru ca Duhul Sfant sa poata imprima in mintea ta lucrurile pe care le-ai auzit!
8. Taci, cand esti ispitit sa barfesti!
9. Taci, cand esti ispitit sa critici!
10. Taci, cat sa ai timp sa gandesti inainte de a vorbi!

Zece sfaturi de viață de la Nicolae Steinhardt, monahul de la Rohia

Zece sfaturi de viață de la Nicolae Steinhardt, monahul de la Rohia

1. Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși. 
2. Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face bine. 
3. Împrejurările sunt mai întotdeauna grele. Împrejurările nu pot fi scuză decât pentru ratați. 
4. Prieten se numește omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanțial de timp sau de loc sau de mod.
5. Elementara deșteptăciune e o îndatorire.
6. Biruința nu-i obligatorie; obligatorie e lupta.
7. Ochii noștri nu sunt concepuți pentru dispreț, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căznește să iasă din sufletele noastre.
8. În viața noastră nu există profesori mai severi decât viciile și incapacitățile noastre.
9. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalți de la înălțimea vulturilor aflați în zbor.
10. Dumnezeu iubește nevinovăția, nu imbecilitatea. 

Niciodata nu te crede mai destept

Intr-o zi frumoasa de vara, trei calatori zburau cu un mic avion: un preot si doi adolescenti, dintre care unul tocmai castigase premiul la concursul Cel mai destept adolescent din lume.
In timp ce zburau, pilotul s-a intors spre ei si le-a spus:
– Am o veste rea si una si mai rea. Vestea rea este ca nu mai avem combustibil. Avionul se va prabusi in scurta vreme. Iar vestea si mai rea este ca am numai trei parasute. Asta inseamna ca cineva va urma să moara, prabusindu-se cu avionul.
Pilotul a continuat:
– Eu am familie. Am sotie si trei copii care ma asteapta acasa. Am responsabilitati. Imi pare rau, dar trebuie sa iau una dintre parasute.
Si cu asta, a apucat o parasuta si a sarit. Imediat, Cel-Mai-Deștept-Adolescent-Din-Lume a fost urmatorul care a luat cuvantul:
– Eu sunt cel mai destept adolescent din lume, a spus el, s-ar putea ca eu sa fiu cel care descopera tratamentul pentru cancer sau SIDA sau rezolva problemele economice ale lumii. Lumea conteaza pe mine!
Astea fiind spuse, a apucat a doua parasuta si a sarit. Urmatorul care a vorbit a fost preotul:
– Fiule, ia tu ultima parasuta. Eu sunt impacat cu Domnul si sunt gata sa ma prabusesc cu avionul. Ia parasuta si sari.
– Linisteste-te parinte, a spus celalalt adolescent. Cel-Mai-Destept-Adolescent-Din-Lume tocmai a sarit din avion cu rucsacul meu.
Morala:
Niciodata nu te crede mai destept ca altii.
Omul cat traieste invata,iar cand moare tot prost moare!

Ce seamănă omul, aceea va şi secera dupa o povestire de Lev Tolstoi

Un bătrânel împovărat de ani s-a dus să locuiască împreună cu fiul şi cu nora lui, care aveau un băieţel de 4 ani. Mâinile bătrânului tremurau tot timpul, ochii îi erau înceţoşaţi, iar paşii împleticiţi.
Întreaga familie mânca împreună la masă, însă mâinile nesigure ale bătrânului şi vederea lui tot mai slăbită îl puneau mereu în încurcătură – boabele de mazăre i se rostogoleau din lingură pe covor, când întindea mâna după cana cu lapte, jumătate din lapte se vărsă pe faţa de masă. Fiul şi nora se simţeau tot mai iritaţi de neajutorarea lui. Până- ntr- o zi când…
“Trebuie să facem ceva cu bunicu’, a spus fiul. M-am săturat să tot văd lapte vărsat pe masă, să tot calc pe boabe de mazăre şi să tot aud cum plescăie şi troscăie în farfurie!” Aşa că soţul şi soţia au pus o măsuţă în colţul camerei, după uşă. Acolo bunicu’ mânca singur, în timp ce întreaga familie se bucura în jurul mesei. Şi pentru că bunicu’ reuşise să spargă vreo 2-3 farfurii, i-au cumpărat un blid de lemn.
Uneori, când se uitau în direcţia bunicului, familia putea să vadă o lacrimă stingheră în ochii lui slăbiţi şi trişti – singur, după uşă, bunicu’ îşi mânca bucăţica de pâine muiată în lapte. Cu toate acestea, singurele cuvinte pe care fiul şi nora le aveau pentru el erau de mustrare când îi cădea furculiţa pe covor sau când se mai vărsa din lapte pe masă. Băieţelul se uita când la bunicu’, când la mămica şi la tăticu’ lui, fără să spună un singur cuvânt…
Apoi, într-o seară, chiar înainte de cină, tatâl a observat că băieţelul meştereşte ceva pe covor. S-a apropiat şi a vâzut că încearca să cioplească o bucată de lemn. “Ce faci tu acolo? “, l-a întrebat tatăl duios.
Băieţelul şi-a ridicat ochii mari spre tăticul lui şi i-a răspuns la fel de duios: ” O, am treabă, vreau să fac un blid de lemn din care să mănânci tu şi mami când cresc eu mare…” A zâmbit şi s-a întors la “treaba” lui.
De data aceasta a fost rândul părinţilor să rămână fără cuvinte. O linişte apăsătoare s-a aşternut în cameră. şi lacrimi mari şi curate au început să le tremure în ochi, să li se rostogolească peste obrajii care de-acum luaseră culoarea sângelui vărsat pe crucea de la Calvar. Nici un cuvânt, deplină tăcere, dar amândoi ştiau prea bine ce au de făcut.
În seara aceea, soţul l-a luat pe bunic de mănă şi l-a condus cu grijă la masa mare din centrul camerei. Bunicu’ urma să mănânce la masă împreună cu întreaga familie – în seara aceea şi în fiecare seară de-atunci înainte, până la sfârşitul zilelor lui. Şi, dintr-un motiv sau altul, nici fiul şi nici nora nu mai păreau să fie deranjaţi dacă se vărsa din lapte pe faţa de masă sau dacă mai cădea câte-o furculiţă pe covor.
Copiii sunt ca nişte radare extrem de sensibile. Ochii lor nu lasă nimic neobservat, urechile lor sunt întotdeauna pe recepţie, iar mintea lor prelucrează neobosită mesajele pe care le receptionează.

Morala:

Deci sa fim foarte atenti la comportamenul nostru pentru ca Dumnezeu ne va trata la fel cum i-am tratat si noi pe cei din jurul nostru.

DUMNEZEU ne protejeaza in orice clipa

Se spune că într-un trib American era obiceiul ca tinerii de o anumită vârstă să fie supuși unui ”test al curajului” , și care treceau acest test puteau fi aleși mai târziu șefi de trib. Așa că într-o zi veni rândul lui Tom ca să fie supus testului. Bătrânii tribului au decis ca Tom să stea singur într-o pădure de la asfințitul soarelui pînă la răsăritul lui. Așa că Tom a fost lăsat singur în pădure, și fiecare clipă trecea așa de greu, fiecare foșnet al frunzelor îl înfiora crezând că vre-un animal sălbatic este prin apropiere. Cu greu, se arătă și soarele, iar Tom auzi niște pași venind spre el, și întreabă:
-Cine este?.
-Sunt eu, tatăl tău. Bravo! Ai trecut testul.
Dar Tom spuse cu lacrimi în ochi:
-Tată, mi-a fost așa frică de animalele sălbatice.
Dar tatăl îi răspunse:
-Dragul meu, eu toată noaptea am fost alături de tine și am veghiat ca să nu ți se întâmple ceva rău.

Morala:

Chiar dacă uneori ne simțim singuri, să știm că nu suntem părăsiți. Dumnezeu este cel care veghează asuptra noastră ca nu cumva să ni se întâmple ceva rău. Întodeauna copii săi sunt ocrotiți de cel rau și ne dă putere să trecem prin orice încercare. Dacă nu ești un copil al lui Dumnezeu , mergi înaintea Lui cu pocăință și predăți viața în mâna lui, și El te va păzi în orice încercare și va fi cu tine mereu.