''Inocenţa este o stare originară. De aceea se poate mai greu prinde în formele logicii şi proceda la analiză. Inocenţa presupune ceva calitativ, ceva ce aparţine unor date imediate; ea este o stare pură care se experimentează interior. În faţa inocenţei nu putem rămâne indiferenţi, înclinarea către această stare fiind implicată în calitatea noastră de oameni, căutători ai absolutului. Umanitatea noastră e tulburată; cei mai mulţi dintre oameni nu mai vor să cunoască şi nu mai cultivă decât florile unei lumi plăpânde şi înşelătoare, nedemne stări şi forme ale fragilităţii noastre. Noi nu mai cunoaştem şi nici nu mai străbatem pajiştile unde creşte floarea albă a inocenţei; nu ne mai place parfumul ei delicat şi pur. Unde e sufletul mare, înamorat de acea senină şi permanentă primăvară spirituală?
Oamenii nu mai ştiu binele şi frumuseţea stărilor de început pentru că ignoră imaginea lor divină şi căile care o fac să se manifeste. Climatul favorabil stărilor pure nu se mai produce. Inocenţa florilor şi inocenţa copiilor aduc amintirea începuturilor. Dacă nu ar fi copiii, lumea noastră nici nu ar mai şti că starea de inocenţă mai există. Un adult total inocent ar fi un nonsense intelectual şi o adevărată nenorocire socială. Oamenii ar râde şi ar specula crud pe seama lui. Copilul e curat, e blând, e împlinit, dar mai ales copilul este inocent. El nu cunoaşte şiretenia; de aici vine în primul rând superioritatea lui ca stare morală; de aici decurge frumuseţea şi candoarea lui naturală.
Creştem copii într-o lume fără suflet, o lume care ia drept slăbiciune sau prostie tot ceea ce este delicat şi pur, tot ce isvoreşte din puterile dragostei şi adevărului, temelii ale existenţei noastre morale. Inocenţa înlătură florile răului; ele nu pot coexista şi formele lor de manifestare nu se îngăduie. Inocenţa păstrează în om ceva din starea lui paradisiacă. Marii înţelepţi o caută, o experimentează, dar modelul rămâne tot al copiilor pentru că inocenţa lor este stare a naturii lor, nu aspiraţie şi disciplină cum apare la cei mai buni dintre oamenii vârstnici.''
Oamenii nu mai ştiu binele şi frumuseţea stărilor de început pentru că ignoră imaginea lor divină şi căile care o fac să se manifeste. Climatul favorabil stărilor pure nu se mai produce. Inocenţa florilor şi inocenţa copiilor aduc amintirea începuturilor. Dacă nu ar fi copiii, lumea noastră nici nu ar mai şti că starea de inocenţă mai există. Un adult total inocent ar fi un nonsense intelectual şi o adevărată nenorocire socială. Oamenii ar râde şi ar specula crud pe seama lui. Copilul e curat, e blând, e împlinit, dar mai ales copilul este inocent. El nu cunoaşte şiretenia; de aici vine în primul rând superioritatea lui ca stare morală; de aici decurge frumuseţea şi candoarea lui naturală.
Creştem copii într-o lume fără suflet, o lume care ia drept slăbiciune sau prostie tot ceea ce este delicat şi pur, tot ce isvoreşte din puterile dragostei şi adevărului, temelii ale existenţei noastre morale. Inocenţa înlătură florile răului; ele nu pot coexista şi formele lor de manifestare nu se îngăduie. Inocenţa păstrează în om ceva din starea lui paradisiacă. Marii înţelepţi o caută, o experimentează, dar modelul rămâne tot al copiilor pentru că inocenţa lor este stare a naturii lor, nu aspiraţie şi disciplină cum apare la cei mai buni dintre oamenii vârstnici.''
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu