Se zice că, demult, salcia plângătoare era un arbore înalt şi mândru, cu ramurile îndreptate spre cer.În acea vreme, Pilat a poruncit ca Iisus Hristos să fie chinuit de ostaşii romani. Aceştia şi-au scos săbiile cele ascuţite, au intrat într-o grădină, unde au văzut o salcie zveltă, şi au început să taie din aceasta mai multe nuiele, cu care doreau să-l bată pe Iisus. Salcia nici nu bănuia la ce o să folosească ramurile sale, iar sufletul i s-a făcut mic, cât o furnică, când a văzut cum cruzii romani i-au smuls haina lui lisus, lăsându-i spatele gol, apoi l-au legat cu frânghii de copac şi au început să-L lovească cu nuielele pe spinare, până a început să-i dea sângele din răni. Iisus nu a plâns deloc şi a îndurat cu mândrie chinurile.Salcia, văzând cum păgânii râdeau şi-l batjocoreau pe Mântuitor, s-a ruşinat foarte tare că ea, neştiutoarea, îşi dăduse ramurile ostaşilor romani pentru a-l biciui pe El, şi de atâta ruşine, a hotărât ca ramurile sale întinse spre soare să se îndoaie spre pământ.Se spune că, după acea întâmplare, copacul cel falnic s-a prefăcut, de ruşine, într-o salcie plângătoare şi stufoasă.
Pagini
- Cuvinte alese vorbe intelepte
- Luceafărul
- Iubesc oamenii simpli
- Citate intelepte despre cuvinte
- Citate intelepte
- Zece citate si sfaturi de viata
- Inocenţa
- 25 de aforisme
- Trecea un om de Octavian Goga
- Urmeaza-ti visul
- Mărturisire-Liviu Rebreanu
- Cinsprezece lucruri pe care Dumnezeu nu te intreaba
- Recunostinta
- Numai Dumnezeu imi da putere
- Mesaje de incurajare
- Iubesc oamenii
- Putem fi mai buni
- Azi nu va fi maine
- Zece citate alese
- Cine sunt eu?
- Maiestru si furnica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu