MAMA de George Cosbuc

În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale, 
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară -
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.

Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine.
Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculţi povestea ei
Şi stai îngândurată.

Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţântă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră...
Te uiţi la el şi nu-l ridici,
Şi fetele se miră.

...O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti -
- "Ce vezi?î întreab-o fată.
- "Nimic... Mi s-a părut aşa!
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.

Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
- "Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire...
Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
Aveţi şi voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el!... Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.
Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!

Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat -
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus şi nu mai vine!
Ş-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!

Tară-avem şi noi sub soare de George Coșbuc

Tară-avem şi noi sub soare,
Şi-o râvnesc duşmani destui,
Dar prin vremi asupritoare 
N-am lăsat-o nimănui.

E bogată, zici! vezi bine,
E bogată, căci în ea
Multe inimi sunt, străine,
Şi-i frumoasă, că-i a mea.

Dacă-i mică, nu-i de-ocară,
Căci viteji în ea mai sunt,
Şi-apoi şi la noi în ţară
Creşte fierul din pământ:

Când voim, îl stim culege,
Ştim cum să izbim cu el
Când duşmani lipsiţi de lege
Vin spre noi cu gând mişel.

Steag avem şi noi, străine,
Şi-l iubim cu jurământ.
Ziua răului când vine,
Ce frumos se zbate-n vânt!

E frumos şi steagul vostru,
Dar pe-al nostru de-l privesc
Tot mai mândru este-al nostru,
Şi mai sfânt, că-i românesc.

Rupt de-asprimile furtunii
Răscolite de duşmani
L-au purtat cinstit străbunii
Prin atât amar de ani.

De ne cheamă azi la moarte,
Veseli mergem la război:
Să dea Domnul să ni-l poarte
Şi nepoţii tot ca noi!

Ştim şi noi o lege sfântă,
Şi de-un veac de ani acum
Stăm cu ochii tot spre ţintă,
Mergem tot pe-acelaşi drum.

Pentru sfânta lege-a crucii,
Pentru limba ce-o vorbim:
Ce de-oţel pe săbii lucii
Pus-am noi de când trăim!

Ştie Dumnezeu de-i bine
Ori de facem vrun păcat
Dar noi ştim c-aşa e bine
Să ţinem ce-am apucat.

Pentru lege, pentru limbă,
Noi cu gura prindem foc:
Numai vântul se tot schimbă,
Insă munţii stau pe loc.

Sunt şi neamuri mai cu nume,
Mai vestite la război;
Or fi multe poate-n lume,
Câte n-au ajuns la noi.

Dar noi ştim ce ne-nvăţară
Cei ce-au fost, şi când rostim
Vorba sfântă neam şi ţară
Noi, străine, tresărim.

Pentru cel ce ne iubeşte,
Tot ce-avem noi dăm cu drag,
Dar când neamul ni-l huleşte
Şi vrăjmaş ne vine-n prag,

Mii de oşti cu el s-aducă:
Noi suntem români destui
Când de piept cu noi s-apucă,
Aibă-l ceru-n mila lui!

Soldatul si Trandafirul

  Un soldat, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe carecineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte.
Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica.
Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie.
  Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors in SUA, si-au dat intalnire in New York , in Grand Central Station. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir.
  Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata.
  Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si… era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea niciun trandafir. Langa el s-a oprit o doamna in varsta. Avea un trandafir in mana.
Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana. Si nu era frumoasa, chiar destul de urat si imbatranita. Voi ce ati fi ales? Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna urata cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit si l-a intrebat:
"-Vii cu mine soldat?"
Iar inima lui era sfasiata. Decizii. Alegeri. S-a gandit un minut. In timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis:
"-Buna ziua", si a invitat-o la cina.
Iar aceasta i-a spus:
"-Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in verde care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si mi-a spus ca, daca vei veni la mine, sa-ti spun ca te asteapta la restaurant."

Doar un minut

Trecand prin timpul care fuge,
Printr-un Univers grabit,
Simteam minutul cum strapunge
Si pentru-o clipa, m-am oprit.
Simteam pulsand in vene ritmul,
Batai de inima flamanda,
Si-am incercat sa strig spre ceruri,
Cu vocea-mi slaba, tremuranda.
Opreste-te, timpule-n loc!
Mai lasa-mi clipele de seara,
Cand ruga inimii cu foc,
Plangea a nu stiu cata oara.
Mai stai o clipa, nu pleca,
Mai lasa-mi un minut, si-atat
Imi e de-ajuns pentru-a putea,
Sa zbor spre ceruri cu-n sarut.

Construim garduri in loc de poduri

Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate au avut un conflict. A început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare până când s-a produs dezbinare între cei doi. Totul a culminat cu un schimb de cuvinte dure, urmate de săptămâni de linişte.
Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis uşa a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie.
“Caut de lucru pentru câteva zile, a zis străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea ajuta”.

“Da, a zis fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri înălţime, nu vreau să-l mai văd.
Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata”.
Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. Aproape de asfinţit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată.
Nu era deloc un gard de doi metri. În locul lui era un pod care lega cele două gospodării peste râu.
Tocmai în acel moment vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vedea, şi-a îmbrăţişat fratele mai mare şi i-a spus:
“Eşti un om deosebit, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după tot ce ţi-am spus şi ţi-am făcut!
Iartă-mă, frate!”
Şi s-au iertat.
Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele ca să plece într- ale sale.
“Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata”.
“Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit.”

“OAMENII CONSTRUIESC PREA MULTE ZIDURI SI PREA PUTINE PODURI ” (Isaac Newton).

Viata ca un fluture albastru

A fost odata un barbat caruia i-a murit sotia, astfel incat el locuia impreuna cu cele doua fete ale sale, care erau din fire foarte curioase si inteligente. Fetele ii puneau mereu multe intrebari. La unele stia sa le raspunda, la altele nu.
Tatal lor isi dorea sa le ofere cea mai buna educatie, de aceea intr-o zi si-a trimis fetele sa petreaca o perioada de timp in casa unui batran intelept. Acesta stia intotdeauna sa le raspunda la intebarile pe care ele le puneau. La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru pe care planuia sa il foloseasca pentru a insela inteleptul.blue_butterfly
-Ce vei face? o intreba sora ei.
-O sa ascund fluturele in mainile mele si o sa intreb inteleptul daca e viu sau mort. Daca va zice ca e mort, imi voi deschide mainile si il voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e viu, il voi strange si il voi strivi. Si astfel orice raspuns va avea, se va insela!
Cele doua fete au mers intr-o clipa la intelept si l-au gasit meditand.
-Am aici un fluture albastru. Spune-mi, inteleptule, e viu sau mort?
Foarte calm, inteleptul surase si ii zise:
-Depinde de tine… fiindca e in mainile tale!
Asa este si viata noastra, prezentul si viitorul nostru. Nu trebuie sa invinovatim pe nimeni cand ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobandim sau nu. Viata noastra e in mainile noastre, ca si fluturele albastru. De noi depinde sa alegem ce vom face cu ea.

Trandafirul din interior

Un om a plantat un trandafir, plin de speranţă a început să-l ude, şi înainte ca acesta să înflorească l-a examinat. A observat mugurul care avea să iasă curând, dar a observat şi spinii de pe tulpină şi s-a gândit: „Cum poate o floare atât de frumoasă să provină dintr-o plantă atât de plină cu spini ascuţiţi?” Întristat de acest gând, a uitat să mai ude trandafirul, şi chiar înainte să înflorească, trandafirul a murit.

Aşa se întâmplă şi cu multi oameni. În fiecare suflet există un trandafir. Calităţile pozitive plantate în noi la naştere, se dezvoltă pe pământul cu spinii greşelilor noastre. Mulţi dintre noi când ne uităm la noi înşine, vedem doar spinii, defectele. Devenim disperaţi de gândul că nimic bun nu este în noi. Neglijăm să udăm binele din noi, şi este posibil ca acesta să moară. Nu suntem conştienţi de potenţialul nostru.
Unii oameni nu văd trandafirul din interior şi au nevoie de alţii ca să le arate. Una din cele mai frumoase calităţi de care poate dispune o persoană, este aceea de a trece peste spinii celuilalt şi de a găsi trandafirul. Aceasta este una din caracteristicile iubirii…să priveşti o persoană, să cunoşti defectele sale şi s-o accepţi în viaţa ta…în tot acest timp recunoscând nobleţea sufletului său. Ajută-i pe ceilalţi să-şi învingă defectele. Dacă le arătăm „trandafirul” din ei, îşi vor învinge spinii. Numai atunci vor reuşi să înflorească de mai multe ori.

AVEM TIMP PENTRU TOATE

AVEM TIMP PENTRU TOATE

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
Sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
Sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine.

Avem timp sa citim si sa scriem,
Sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
Avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam.
Avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele.
Avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp.
Sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile.
Avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam.

Avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem.
Avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea.
Avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem
Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta murim.

de Octavian Paler

Caută înţelepciunea şi nu aurul

Lasă-te răstignit şi nu răstigni.
Lasă-te bârfit şi nu bărfi. 
Fii blând şi nu fi zelos în rau…
Veseleşte-te cu cei ce se veselesc şi plângi cu cei ce plâng, căci acesta este semnul curăţiei. 
Fii bolnav cu cei bolnavi. 
Plângi cu cei păcătoşi. 
Fii prieten cu toţi oamenii, dar fii singur în cugetul tau. 
Fii părtaş la pătimirea tuturor, dar cu trupul tău să fii departe de toate. 
Nu mustra pe cineva şi nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în vieţuirea lor. 
Întinde haina ta peste cel ce a greşit şi acoperă-l; şi dacă nu poţi lua asupra ta greşelile lui şi nu poţi primi cercetarea şi ruşinea în locul lui, rabdă-l măcar şi nu-l ruşina…
De nu te linişteşti cu inima, linişteşte-te măcar cu limba. 
Şi dacă nu poţi pune rânduială în gânduri, pune rânduială măcar în simţuri. 
Si de nu eşti singur în cugetul tău, fii singur măcar cu trupul tău. 
Şi de nu poţi lucra cu trupul tău, întristează-te măcar în cugetul tău. 
Şi de nu poţi sta la priveghere, priveghează măcar şezând pe patul tău sau chiar întins pe el. 
Şi de nu poţi posti două zile, posteşte măcar pînă seara. 
Şi de nu poţi măcar pînă seara, posteşte măcar să nu te saturi. 
De nu eşti curat în inima ta, fii măcar curat în trupul tău. 
De nu plângi în inima ta, îmbracă-ţi în jale măcar faţa ta. 
De nu poţi milui vorbeşte măcar cu un păcătos. 
De nu eşti făcător de pace, fii măcar iubitor de îmbunare. 
De nu te poţi strădui, fă-te măcar în cuget netrândav. 
De nu eşti biruitor (asupra păcatelor), măcar să nu te mândreşti faţă de cei vinovaţi. 
De nu izbuteşti să închizi gura celui ce bârfeşte pe soţul tău, păzeşte-te măcar să nu te faci părtaş în aceasta cu el…
De iubeşti blândeţea, rămâi în pace. 
Şi de te vei învrednici de pace, te vei bucura în toată vremea. 
Caută înţelepciunea şi nu aurul. 
Îmbracă-te în smerenie şi nu în mătase. 
Caută să dobândeşti pacea şi nu împărăţia…
Iată, frate, îndemnul meu: mila să-ţi sporească în suflet pînă când vei simţi în inima ta aceeaşi milă pe care Dumnezeu o are faţă de lume!
(Cuvinte despre sfintele nevoinţe ale Sf. Isaac Sirul, Filocalia X)

Nimic nu sunt...

Nimic nu sunt...
Un strop de tină
În care-ai pus un bob de grâu.
Un ciob în care-ai pus lumina,
Un spin din care scoți un rău.

Nimic nu sunt...
O cupă spartă
Din care faci un heruvim.
Sunt măgărușul ce te poartă,
pe drumul spre Ierusalim.

Nimic nu sunt...
Un rob netrebnic
chemat ca jugul Tău să port,
să dau deoparte piatra rece,
când Tu dai viață celui mort.

Nimic nu sunt...
O trestie frântă
din care faci toiag de fier
O luminiță fumegândă
ce mâine fi-va stea pe cer.

Nimic nu sunt...
Dar Tu ești totul.
Și Tu Te-ai dat ca preț al meu,
Făcând din pieptul meu chivotul
ce poartă-n el pe Dumnezeu.

Nimic nu sunt...
Nimic sub soare.
Dar Tu-ai dat tot pentru nimic.
În veci să fii mereu mai mare ,
iar eu în veci, mereu mai mic.

Răsplata

Răsplata

Într-un sat de munte, era un om vestit pentru hărnicia sa. Dar, pe cât de muncitor era omul, pe atât de leneş era fiul său. Toată ziua ar fi stat degeaba şi tot nu s-ar fi plictisit. Numai că, într-o după-amiază, se duse la tatăl său şi îi spuse:
- Tată, am văzut pe uliţă nişte băieţi încălţaţi cu ghete noi, foarte frumoase. Aş vrea şi eu aşa ghete.
- Măi băiete, i-a răspuns omul, dacă ai munci şi tu cât de puţin, ţi-aş da banii, dar aşa, pe degeaba, zi şi tu, e drept?
N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat supărat. Tare şi-ar fi dorit asemenea ghete, aşa că, a doua zi, iar s-a dus să-i ceară bani tatălui său. Dar şi de data aceasta părintele l-a refuzat.
Când a venit şi a treia zi să-i ceară bani, ţăranul i-a spus:
- Uite, măi băiete -văd că nu mai scap de tine! Eu am treabă aici, în grădină. Dar, în pod, e o grămadă de grâu ce trebuie vânturat, că altfel se umezeşte şi se strică. Pune mâna pe lopată, vântură tu grâul şi pe urmă vino aici şi-ţi dau bani să-ţi cumperi ghetele.
N-a mai putut băiatul de bucurie. S-a urcat repede în podul casei, dar nu prea îl trăgea inima la muncă. Aşa că s-a culcat pe un braţ de fân, a tras un pui de somn, după care a alergat în curte, strigând:
- Gata, tătucă, am vânturat tot grâul. Acum îmi dai banii?
- Nu! - a răspuns omul categoric. Ţi-am spus să vânturi grâul, nu să pierzi vremea. Treci în pod şi fă ce ţi-am spus!
A plecat iar băiatul, dar nu putea înţelege de unde ştia tata că el nu vânturase grâul. Probabil că l-a surprins dormind şi nu l-a trezit, că altfel nu se poate... Aşa că, după ce s-a urcat iarăşi în podul casei, s-a pus la pândă în loc să aibă grijă de grâu. A stat el preţ de jumătate de ceas, cu ochii aţintiţi spre tatăl său, care muncea de zor în curte, şi, socotind el că-i de ajuns, se duse iarăşi în grădină.
- Tată, am terminat toată treaba, n-a rămas bob de grâu neîntors. Acum îmi dai banii?
- Măi băiete, după ce că eşti leneş, mai eşti şi un mare mincinos. Nu ţi-e ruşine? Să ştii că, dacă nici de data asta nu te duci în pod şi nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheată. Ai înţeles?
Când a văzut băiatul că altfel nu se mai poate, s-a urcat în pod, a pus mâna pe lopată şi a început să vânture grâul. Dar, cum a băgat lopata în grămadă, a găsit ascunsă în grâu o pereche de ghete noi nouţe, exact aşa cum îşi dorea el.
De bucurat, s-a bucurat, cum era şi de aşteptat, dar, în acelaşi timp, îi crăpa obrazul de ruşine pentru minciunile sale de mai'nainte. Fără să-l mai pună nimeni, a vânturat tot grâul, după care s-a dus şi în grădină să îşi ajute tatăl. Acum simţea, într-adevăr, că merită ghetele, dar, mai mult decât atât, simţea cât de bine este să fii alături de părinţi şi să îi ajuţi.
„Creşteţi-vă copiii în învăţătura şi înţelepciunea Domnului! " ( Sfânta Scriptură )

LEGENDA SALCIEI PLÂNGĂTOARE

   Se zice că, demult, salcia plângătoare era un arbore înalt şi mândru, cu ramurile îndreptate spre cer.În acea vreme, Pilat a poruncit ca Iisus Hristos să fie chinuit de ostaşii romani. Aceştia şi-au scos săbiile cele ascuţite, au intrat într-o grădină, unde au văzut o salcie zveltă, şi au început să taie din aceasta mai multe nuiele, cu care doreau să-l bată pe Iisus. Salcia nici nu bănuia la ce o să folosească ramurile sale, iar sufletul i s-a făcut mic, cât o furnică, când a văzut cum cruzii romani i-au smuls haina lui lisus, lăsându-i spatele gol, apoi l-au legat cu frânghii de copac şi au început să-L lovească cu nuielele pe spinare, până a început să-i dea sângele din răni. Iisus nu a plâns deloc şi a îndurat cu mândrie chinurile.Salcia, văzând cum păgânii râdeau şi-l batjocoreau pe Mântuitor, s-a ruşinat foarte tare că ea, neştiutoarea, îşi dăduse ramurile ostaşilor romani pentru a-l biciui pe El, şi de atâta ruşine, a hotărât ca ramurile sale întinse spre soare să se îndoaie spre pământ.Se spune că, după acea întâmplare, copacul cel falnic s-a prefăcut, de ruşine, într-o salcie plângătoare şi stufoasă.

Floriile......Vasile Alecsandri

Iată zile-ncălzitoare 

După aspre vijelii! 

Vin Floriile cu soare 

Şi soarele cu Florii. 

Primăvara-ncântătoare 

Scoate iarba pe câmpii, 

Vin Floriile cu soare 

Şi soarele cu Florii. 

Lumea-i toată-n sărbătoare, 

Ceru-i plin de ciocârlii. 

Vin Floriile cu soare 

Şi soarele cu Florii. 

Păcat, zău, de cine moare 

Şi ferice de cei vii! 

Vin Floriile cu soare 

Şi soarele cu Florii.

Copiliţă, nu vrei oare, 

Nu vrei cu mine să vii, 

Când Floriile-s cu soare 

Şi soarele cu Florii? 

Să culegem la răcoare 

Viorele albăstrii? 

Hai! Floriile-s cu soare 

Şi soarele cu Florii. 

Eu ţi-oi da de orice floare 

Mii de sărutări şi mii. 

Hai! Floriile-s cu soare 

Şi soarele cu Florii. 

Iar tu, dulce zâmbitoare, 

Te-i face că te mânii... 

Hai! Floriile-s cu soare 

Şi soarele cu Florii. 

Vasile Alecsandri 

Cinci pasi pentru a ignora sfatul cuiva fara sa-i ranesti sentimentele

Ne place mai mult sa dam sfaturi decat sa primim, nu-i asa? Primim sfaturi binevoitoare, ni se fac reprosuri…Te-ai intrebat vreodata de ce oamenii se enerveaza asa de tare cand nu le iei in considerare sfatul?

Sfatul este, prin definitie, ceva care se ofera. Este doar o sugestie. Si totusi, daca nu raspunzi in mod “corespunzator”, persoana care iti da sfatul se poate simti ofensata. Dr. David J. Lieberman ofera cateva solutii psihologice referitoare la acest subiect.

1. Arata apreciere fata de sugestia primita.
Multumeste acelei persoane pentru sugestie si spune-i ca te vei gandi la aceasta. Chiar daca nu esti de acord cu sfatul primit si consideri ca e o idee proasta sa procedezi asa, ofera-i acelei persoane demnitatea de a simti ca te vei gandi la propunerea sa. Te-ar putea surprinde chiar sa constati, in final, ca avea dreptate.

2. Ofera doua motive pentru care esti de acord cu ce ti se propune si unul pentru care nu esti de acord.
Dupa o zi sau doua ofera-i persoanei respective doua motive pentru care consideri ca are dreptate si apoi unul pentru care consideri ca ideea ei nu este intru totul potrivita. Tine minte, acea persoana nu are nimic de castigat din asta, astfel ca iti ofera sfatul spre binele tau – pe ea o face sa se simta bine doar faptul ca va contribui la ceva anume – si se va supara doar atunci cand va simti ca nu ai suficienta incredere in judecata sa. Aceasta faza elimina complet sentimentul ca tu o respingi.

3. Multumeste-i ca te-a pus pe ganduri.
Spune-i ca deja ai decis sa mai faci o schimbare, iar sugestia ei initiala este ceea ce te-a pus pe ganduri, ceea ce ti-a dat o idee noua. Acum, acea persoana va simti ca face parte din procesul de luare a deciziei si nu se va mai supara ca ideea ei initiala nu a fost luata in considerare.

4. Cere-i opinia si in alta problema.
Pentru a intari strategia, continua prin a-i cere respectivei persoane parerea in legatura cu o alta problema – care are sau nu legatura cu situatia initiala. Daca este posibil, alege ceva ce ai putea face usor sa faci sau sa nu faci in functie de raspunsul primit. Acest comportament concretizeaza, in mintea acelei persoane, faptul ca tu o respecti si ca in sfatul sau a fost vorba doar de o anumita idee cu care nu ai fost de acord.

5. Lasa sa se inteleaga ca si altii ti-au sugerat acelasi lucru.
Daca ti se pare o sugestie la care nici macar nu vrei sa te gandesti si nici nu vrei sa dai impresia ca acest lucru ar fi posibil vreodata, atunci spune urmatorul lucru:”stii ca esti a treia persoana care mi-a spus asta in ultimele cateva saptamani? Te ascult, dar chiar nu-mi pare de imediata actualitate”. Lasand-o sa inteleaga ca si altii ti-au sugerat acelasi lucru, acea persoana va simti mai putin pregnanta respingerea ideii sale, pentru ca, de fapt ideea nu a fost a ei – si altii au spus acelasi lucru si tu nu i-ai luat in considerare nici pe ei.

Cinci reguli ale Prieteniei pe care trebuie sa le stim cu totii.

Poate fi prietenia rezumata la un banal set de reguli? Cu siguranta nu, orice relatie e mai mult decat atat. In plus, fiecare om e diferit, altfel poti comunica cu fiecare prieten sau prietena in parte. Fiecare are alte nevoi, alte asteptari, alte vise. Pe de alta parte, sunt si cateva reguli care odata aplicate, nu vor da gres niciodata. Pentru ca dincolo de diferente, sunt cateva lucruri care ne apropie. Sau dimpotriva, ne despart. Sa le enumeram pe rand pe cele mai importante:

1. Ajutorul reciproc
Daca ai inima franta iar prietena ta isi pierde nu ore ci chiar zile sau saptamani din viata incercand sa o puna la loc, incearca sa reciprochezi intotdeauna, oferindu-i in schimb altceva, ceva ce stii si tu ca are nevoie. Poate ea nu are imediat nevoie de ajutor emotional dar cu siguranta sunt lucruri care sa o faca fericita. Stiu, o prietena adevarata te va ajuta fara sa ceara nimic in schimb. Cu toate acestea, daca nu esti dispusa sa oferi nimic, iti vei pierde pe rand toti prietenii. Pentru ca orice relatie trebuie sa aduca ceva pozitiv in viata fiecaruia. Altmiteri, nu are sens.

2. Nu judeca
Orice s-ar intampla in viata unei prietene, cu cateva mici exceptii care tin mai degraba de codul penal, tu, ca prietena de nadejde, trebuie sa o sustii. Nu sa o judeci, mai ales daca nu ai avut parte de experiente similare. Ofera-ti ajutorul si suportul de care are nevoie si fii alaturi de ea la nevoie.

3. Nu tine socoteala
Prietenia nu e un schimb economic echitabil. Si nici nu va putea fi vreodata. Prin urmare, nu incerca sa reglezi balanta profitului si a cheltuielilor pentru ca nu vei reusi decat poate in dauna relatiei respective. Ofera-ti ajutorul la nevoie, accepta-l atunci cand il primesti dar nu le aminti prietenilor de cate ori ai facut-o sau de cate ori te-au refuzat.

4. Atentie la celelalte relatii
Nu e niciodata o idee buna sa incepi o relatie cu un fost iubit al unei prietene bune, nici macar in cazul in care stii ca a trecut deja peste despartire. Cu atat mai mult, refuza relatiile cu fratii sau rudele apropiate ale acestora. Sansele de a pastra relatia de prietenie dupa casatoria cu un fost iubit sunt aproape nule. La fel si in cazul in care relatia ta cu un membru apropiat al familiei ei esueaza lamentabil.

5. Nu trada niciodata
Daca o prietena ti-a impartasit secretele sale cele mai intime, a facut-o pentru ca are incredere in tine. Nu trada aceasta incredere decat in cazul in care vrei sa pui capat relatiei. Nu actiona fara sa te gandesti la felul in care te-ai simti tu daca ai fi in locul ei.

Scrisoare de iubire

Nu cred ca aceasta scrisoare va ajunge vreodata la tine si totusi iti scriu... Deoarece sufletul meu te va iubi neincetat,stiu ca voi suferi foarte mult...
Am incercat sa te uit, sa-mi ignor sentimentele, dar nu am putut... Unii imi spun ca e o obsesie,dar nu e asa... Dragostea mea are sapte nadejdii...
Mi-as dori sa stiu ce gandesti cu adevarat despre mine, sa-mi dau seama cum esti tu de fapt, pentru ca sa stiu astfel daca meriti macar o farama din dragostea ce ti-o port... As vrea sa am aripi sa zbor catre tine,as vrea sa fiu o floare sa cresc la geamul tau,as vrea sa fiu o perna si sa-ti veghez visul, as vrea sa fiu o raza de soare si sa te sarut astfel in fiecare seara si dimineata...
As vrea sa-ti fiu alaturi la bine,pentru a ma bucura si eu cu tine,si sa fiu astfel macar un pic fericita si eu... Dar as vrea sa-ti fiu alaturi si la greu ca sprijin si ajutor... M-am hotarat ca nu voi mai da glas suferintei mele de acum inainte,si ma voi redischide din carapacea mea cea mica...

Cand voi vedea insa o pasare, cand o raza de soare va patrunde prin carapacea mea cea mica, si chiar cand in visurile mele cele mai frumoase sau in cosmarurile cele mai groaznice imi voi strange perna la piept,imi voi aduce aminte cat de mult... TE IUBESC...

Semintele Fericirii-de Omraam Aivanhov

“Fiinţa umană caută, conştient sau inconştient, un sens în viaţa ei. Are nevoie de un motiv de a exista şi în fiecare zi încearcă să-l găsească în tot ce i se petrece, în viaţa familială, socială, profesională. Dar în realitate, nici o reuşită, nici o posesiune materială nu poate să-i dea sensul vieţii, dacă chiar e vorba de un “sens”, iar sensul nu e material, nu putem să-l găsim decât sus, în planurile subtile. Mai jos, nu găsim decât forme. Putem să umplem formele cu un conţinut care e dat de sentiment, de senzaţia pe care o încercăm atunci când iubim un obiect, o fiinţă sau o activitate. Dar sentimentul e trecător, într-o zi sau alta vom simţi un gol şi vom suferi. Trebuie, deci să căutăm un lucru deasupra conţinutului: sensul. Când am atins sensul, posedăm plenitudinea.

Când aţi găsit sensul lucrurilor, îl aveţi pentru totdeauna. Dar pentru a-l găsi trebuie să urcaţi să vă hrăniţi, să vă gândiţi, să iubiţi, să acţionaţi în planurile superioare. Când căutaţi mai jos, nu găsiţi nimic. Nimic din ceea ce e material nu vă va aduce acest sens. În timp ce cu un adevăr pe care îl sesizaţi sau care vi se dă, puteţi lucra şi trăi cu el tot timpul având rezultate.

Desigur, nu e suficient să aveţi timp de meditat şi un moment de inspiraţie, lumină, pentru a da un sens vieţii; trebuie să învăţaţi să faceţi să dureze acest moment până devine o stare de conştiinţă permanentă care purifică, ordonează şi restabileşte totul în voi. Din păcate, sunteţi destul de des nepăsători, treceţi uşor, în câteva minute, din lumea divină în preocupările cele mai prozaice şi stupide, ca şi cum s-ar şterge totul. Ei bine, nu ştiţi ce pierdeţi, pentru că această stare are puterea de a acţiona asupra fiinţei voastre pentru a o linişti şi a-i armoniza mişcările; dacă aveţi puterea să o menţineţi, ea e capabilă să împiedice stările negative care vin să se instaleze în voi. Iată, aţi făcut schimbări, şi după ce aţi meditat, v-aţi rugat, aveţi nevoie să vă gândiţi la lucruri nesemnificative, răzbunări, plăceri.
Veţi spune”Dar ne cereţi ceva imposibil. În viaţă nu putem menţine continuu stările divine.” Da, în aparenţă aveţi dreptate, trăiesc în aceeaşi lume cu voi şi ştiu cum e. Dar ştiu de asemenea că, în ciuda oboselii, descurajării, necazurilor, discipolul luminii nu se descurajează, din contră el se agaţă de ce a cucerit, de experienţele care i-au dat, în anumite momente privilegiate, un veritabil sens al vieţii.

Deci, chiar dacă în existenţă e imposibil să nu suferim, să nu plângem, trebuie să conservaţi în voi acest sens al vieţii;şi nu numai să-l conservaţi, ci să utilizaţi dificultăţile vieţii cotidiene pentru a-l întării, amplifica. Aşa lucrează adevăraţii spiritualişti. Niciodată, orice s-ar întâmpla, nu întrerup lucrul divin pe care l-au întrerprins înainte. Chiar în mijlocul încercărilor grele, ei îşi spun:”Iată o bună ocazie de a mobiliza toate forţele ostile în serviciul muncii mele.” În timp ce majoritatea oamenilor, chiar dacă nu li se întâmplă nimic rău, vor face în aşa fel încât vor demola prin indiferenţa lor tot ceea ce au cîştigat bun. Atunci iată, creem, distrugem, creem, distrugem…şi de aceasta nu obţinem nici un rezultat. Pentru a obţine rezultate, trebuie să fim perseverenţi în munca spirituală pe care am început-o, adică trebuie să punem totul în serviciul acestei munci: binele, răul, bucuriile, suferinţele, speranţele, descurajarea, da, totul în slujba acestei munci. Iată ce înseamnă cu adevărat a construi, cum fiecare zi aduce elemente noi. Sensul vieţii, nu-l găsiţi din plin nici în familie, nici în profesie, nici în artă, nici în călătorii, etc. Acestea pot fi mijloace care vă ajută să vă apropiaţi acest sens, dar nu îl conţin. Proba: familia, meseria, călătoriile sau arta nu au împiedecat niciodată un bărbat sau o femeie să se sinucidă.

Dacă ne decidem să participăm la realizarea Împărăţiei Domnului şi Dreptăţii Sale, vom găsi sensul vieţii. Pentru că aşa, orice vi se întâmplă, ştiţi că sunteţi un lucrător pe pământul Domnului şi vă simţiţi arhiplin, fericit, susţinut, pentru că participaţi la o muncă uriaşă. Nu sunteţi singur, nu sunteţi abandonat. Toţi pot, de astăzi, să găsească sensul vieţii, pentru că, de astăzi, în loc să muncească pentru ei înşişi, pentru nevoile lor, satisfacţiile lor, ei pot spune:”De acum înainte, vreau să lucrez pentru Împărăţia Domnului şi Dreptatea Sa”. Şi chiar dacă numele lor nu e cunoscut pe Pământ, el este scris în Cartea Vieţii şi sunt răsplătiţi cu binecuvântările Cerului. Nimic nu e mai glorios decât să te angajezi în această muncă. Da, în fiecare zi trebuie mers mai departe, să ai aspiraţii mai largi, mai vaste: aceasta dă cu adevărat un sens vieţii.

Şi când aţi trăit un moment divin, fie prin meditaţie, rugăciune, muzică, lectură sau contemplare a unui peisaj, încercaţi să mulţumiţi Cerului. Spuneţi:”Astăzi am trăit ceva excepţional! Trebuie să mă alimentez mâine şi poimâine, pentru că acesta e Cerul. Acest moment va transforma totul în mine.”

A găsi sensul vieţii înseamnă a găsi un element care numai lumea divină îl poate oferi; dar nu îl dă decât acelora care, în lungul anilor, au făcut eforturi pentru a ajunge la el. Sensul vieţii nu e ceva ce se poate fabrica afectiv sau mental: nu omul e cel ce decide care va fi acesta pentru el.

Sensul vieţii este recompensa unei munci interioare, răbdătoare, neîntreruptă pe care omul o face asupra lui însuşi. Când a ajuns la o anumită stare de conştiinţă, primeşte din Cer un electron, ca o picătură de lumină care impregnează toată materia fiinţei lui. Din acel moment, viaţa sa primeşte o dimensiune şi o intensitate nouă, evenimentele îi vor apărea cu o nouă claritate, ca şi cum i s-ar fi dat cunoaşterea sensurilor lucrurilor. Şi chiar moartea nu îl mai sperie, pentru că acest electron i-a descoperit imensitatea unei lumi eterne unde nu există pericole, nici tenebre, şi omul simte că deja merge în lumea nelimitată a luminii.

Odată ce a descoperit sensul vieţii, totul păleşte în prejmă, iar necazurile existenţei cotidiene îşi pierd importanţa. Toţi acei care îşi pierd timpul plângând şi lamentându-se pentru că nu au bani, că nu au succesul sperat, că sunt abandonaţi sau trădaţi, arată, de fapt, că nu au descoperit adevăratul sens al vieţii. Dacă banii, ambiţia, posesiunea unui bărbat sau a unei femei reprezintă pentru ei acest sens, atunci, evident, nu vor lipsi ocaziile să fie dejamăgiţi şi supăraţi!

A găsi sensul vieţii înseamnă a tinde la o stare de conştiinţă atât de elevată, care îmbrăţişează universul întreg, încât micile lucruri ale existenţei se pierd şi se dizolvă. Chiar când e confuz, persecutat, acel ce a găsit sensul vieţii se simte reconfortat şi el e cel care îi priveşte pe alţii cu milă, şi spune:”Săracii, nu văd că, orice ar spune, orice ar face, eu trăiesc în imensitate, în eternitate, particip la viaţa cosmică.”

Poate veţi găsi că tot ce v-am spus e dificil de înţeles. În realitate, aveţi nevoie să reţineţi doar aceasta: nu veţi găsi sensul vieţii dacă nu vă puneţi în slujba unui ideal sublim. Pentru că în spatele acestui ideal, există miliarde de creaturi luminoase care lucrează şi, cînd vor vedea că voi participaţi cu ele la construcţia unei noi lumi, vă vor da toate binefacerile şi atunci veţi fi aşa de plini că vă veţi revărsa. Chiar dacă nu cereţi nimic, chiar dacă nu aşteptaţi nimic, veţi simţi că aţi primit tot.”

Lupta-te Suflete ca sa primesti Har !

ESTE HAR …
– sa iubesti fara sa fii iubit…
– sa slujesti fara sa fii pretuit…
– sa daruiesti fara sa ti se multumeasca…
– sa te jertfesti si fara sa ti se recunoasca…
– sa ierti fara sa fii iertat…
– sa-l sustii pe cel care te-a lepadat…
– sa ramai linistit, desi esti nedreptatit…
– sa crezi desi nu vezi fata in fata…
– sa crezi desi nu esti deplin lamurit…
– sa investesti cladind fara sperante…
– sa taci pentru a nu face rau aproapelui…
– sa vorbesti de dragul adevarului…
– sa induri fara sa murmuri, fara sa cartesti….
– totul sa-ti apartina, dar tu de toate bucuros sa te lipsesti…

NICIODATĂ NU JUDECA PE NIMENI

Un doctor a intrat grăbit în spital, după ce fusese chemat la telefon pentru o intervenţie chirurgicală urgentă. El a răspuns apelului cât a putut de repede, şi-a schimbat hainele şi a mers direct la blocul de operaţie.
L-a găsit pe tatăl băiatului plimbându-se pe coridor şi aşteptând medicul. Văzându-l, tatăl a strigat: “De ce v-a luat aşa mult timp să veniţi? Nu ştiţi că viaţa fiului meu este în pericol? Nu aveţi simţul responsabilităţii?”
Medicul a zâmbit şi a spus: “Îmi pare rău, nu eram în spital, şi am venit cât de repede am putut, după ce am primit apelul… Iar acum, mi-aş dori să vă calmaţi, pentru a-mi putea face treaba.”
“Să mă calmez?! Dacă fiul dumneavoastră ar fi în camera asta acum, v-aţi calma? Dacă propriul fiu v-ar muri acum, ce aţi face??” a spus tatăl furios.
Doctorul a zâmbit iar şi a răspuns: “Voi spune ceea ce Iov a zis în Cartea Sfântă - ¤ Gol am ieşit din pântecele mamei mele, şi gol mă voi întoarce în sânul pământului, binecuvântat fie Numele Domnului. ¤- Doctorii nu pot prelungi viaţa. Duceţi-vă şi mijlociţi pentru fiul dumneavoastră, noi vom face tot ce putem prin harul lui Dumnezeu."
“A da sfaturi când nu suntem îngrijoraţi e foarte uşor”, a murmurat tatăl.
Operaţia a durat câteva ore, după care medicul a ieşit fericit. “Slavă Domnului! Fiul dumneavoastră este salvat!” Şi fără să aştepte răspunsul tatălui, şi-a văzut de drum, fugind. “Dacă aveţi vreo întrebare, întrebaţi-o pe asistentă!”
“De ce este aşa arogant? Nici nu a aşteptat câteva minute pentru a-l întreba despre starea fiului meu”, a comentat tatăl, când a întâlnit-o pe asistentă la câteva minute după ce medicul plecase.
Asistenta a răspuns, curgându-i lacrimi pe faţă: “Fiul său a murit ieri într-un accident de maşină, era la înmormântare atunci când l-am sunat pentru operaţia fiului tău. Iar acum, că a salvat viaţa fiului tău, a plecat fugind pentru a termina înmormântarea fiului său.”

NICIODATĂ NU JUDECA PE NIMENI, deoarece niciodată nu ştii cum e viaţa unora, sau ce se întâmplă, sau prin ce trec...

Ce seamănă omul, aceea va şi secera

Un bătrânel împovărat de ani s-a dus să locuiască împreună cu fiul şi cu nora lui, care aveau un băieţel de 4 ani. Mâinile bătrânului tremurau tot timpul, ochii îi erau înceţoşaţi, iar paşii împleticiţi.
Întreaga familie mânca împreună la masă, însă mâinile nesigure ale bătrânului şi vederea lui tot mai slăbită îl puneau mereu în încurcătură – boabele de mazăre i se rostogoleau din lingură pe covor, când întindea mâna după cana cu lapte, jumătate din lapte se vărsă pe faţa de masă. Fiul şi nora se simţeau tot mai iritaţi de neajutorarea lui. Până  intr- o zi când…
“Trebuie să facem ceva cu bunicu’, a spus fiul. M-am săturat să tot văd lapte vărsat pe masă, să tot calc pe boabe de mazăre şi să tot aud cum plescăie şi troscăie în farfurie!” Aşa că soţul şi soţia au pus o măsuţă în colţul camerei, după uşă. Acolo bunicu’ mânca singur, în timp ce întreaga familie se bucura în jurul mesei. Şi pentru că bunicu’ reuşise să spargă vreo 2-3 farfurii, i-au cumpărat un blid de lemn.
Uneori, când se uitau în direcţia bunicului, familia putea să vadă o lacrimă stingheră în ochii lui slăbiţi şi trişti – singur, după uşă, bunicu’ îşi mânca bucăţica de pâine muiată în lapte. Cu toate acestea, singurele cuvinte pe care fiul şi nora le aveau pentru el erau de mustrare când îi cădea furculiţa pe covor sau când se mai vărsa din lapte pe masă. Băieţelul se uita când la bunicu’, când la mămica şi la tăticu’ lui, fără să spună un singur cuvânt…
Apoi, într-o seară, chiar înainte de cină, tatâl a observat că băieţelul meştereşte ceva pe covor. S-a apropiat şi a vâzut că încearca să cioplească o bucată de lemn. “Ce faci tu acolo? “, l-a întrebat tatăl duios.
Băieţelul şi-a ridicat ochii mari spre tăticul lui şi i-a răspuns la fel de duios: ” O, am treabă, vreau să fac un blid de lemn din care să mănânci tu şi mami când cresc eu mare…” A zâmbit şi s-a întors la “treaba” lui.
De data aceasta a fost rândul părinţilor să rămână fără cuvinte. O linişte apăsătoare s-a aşternut în cameră. şi lacrimi mari şi curate au început să le tremure în ochi, să li se rostogolească peste obrajii care de-acum luaseră culoarea sângelui vărsat pe crucea de la Calvar. Nici un cuvânt, deplină tăcere, dar amândoi ştiau prea bine ce au de făcut.
În seara aceea, soţul l-a luat pe bunic de mănă şi l-a condus cu grijă la masa mare din centrul camerei. Bunicu’ urma să mănânce la masă împreună cu întreaga familie – în seara aceea şi în fiecare seară de-atunci înainte, până la sfârşitul zilelor lui. Şi, dintr-un motiv sau altul, nici fiul şi nici nora nu mai păreau să fie deranjaţi dacă se vărsa din lapte pe faţa de masă sau dacă mai cădea câte-o furculiţă pe covor.
Copiii sunt ca nişte radare extrem de sensibile. Ochii lor nu lasă nimic neobservat, urechile lor sunt întotdeauna pe recepţie, iar mintea lor prelucrează neobosită mesajele pe care le receptionează.